FDM (Fused Deposition Modelling)

Tehnologia FDM, denumita si FFF (Fused Filament Fabrication) a fost introdusa pentru prima oara de Scott Crump in anii ’80 si comercializata de Stratasys is anii ’90.

Aceasta metoda de fabricare aditiva are la baza topirea unui filament (sau granulat) termoplastic si depozitarea lui strat cu strat, pe suportul unei placi incalzite, conform unui „plan”, numit G-Code, pentru a forma un obiect fizic tridimensional. Prin topirea partiala a suprafetei stratului anterior, fiecare strat se sudeaza instant de restul constructiei. Aceasta metoda de printare permite fabricarea rapida si precisa a unor obiecte din material termoplastic cu calitati similare celor obtinute prin injectie, dar la costuri mult mai mici pentru prototipuri sau serii restranse.

La momentul de fata, FDM este tehnologia cea mai accesibila din toate punctele de vedere: costul masinilor si al materialelor, viteza de executie, dimensiunea, functionalitatea si calitatea obiectelor. Totodata, FDM permite si optimizari geometrice si materiale, altfel posibile doar cu tehnologia PolyJet. De exemplu, cu FDM se pot printa elemente cu miezul gol sau cu o umplere partiala, pentru a reduce costul si greutatea, mentinand rezistenta, functionalitatea si aspectul exteiror.

Printerele FDM pot printa cu o gama larga de materiale, variind de la termoplastice clasice, ca ABS sau PLA, panamateriale elastice (TPU, TPE) sau biodegradabile si solubile in apa. In general, printerele utilizeaza un singur material pentru fiecare obiect printat, insa exista si posibilitatea printarii cu o combinatie de 2 materiale, dintre care unul poate fi solubil in apa si utilizat ca material de suport sacrificabil pentru printarea elementelor in surplomba.

Unele modele pot printa cu pana la 4 materiale diferite sau le pot chiar combina pentru a forma mixturi cu prorietati noi, dar aceste functii sunt inca experimentale si, pe langa complexitatea procesului, prezinta si dificultati mai mari in dezvoltarea modelelor 3D.

Printarea FDM este folosita cu succes de multe firme din domeniul productiei de masini, aeronautice si alimentare, sau de birouri de proiectare, pentru a produce si testa rapid prototipuri, sau pentru a fabrica elemente functionale pentru imbunatatirea proceselor industriale. Astfel, aceste firme isi reduc costurile, atat prin productia mai ieftina a prototipurilor si seriilor mici, cat si prin avantajele pe care prototipurile multiple pot sa le dea in evitarea greselilor de proiectare.

In jurul acestei tehnologii s-a dezvoltat o comunitate mondiala inpresionanta care a contribuit la dezvoltarea si popularizarea acestei metode de fabricare aditiva.